Secțiunea 11-a - Circulaţia prin zonele rezidenţiale şi pietonale.
94. 1) În zona rezidenţială şi cea pietonală pietonilor li se permite deplasarea atît pe trotuare, cît şi pe carosabilul drumului. Ei au prioritate în raport cu vehiculele, însă nu trebuie să creeze obstacole neîntemeiate circulaţiei lor.
Jocurile copiilor sînt permise pe întreg teritoriul zonei rezidenţiale.
2) Conducătorii de vehicule trebuie să se deplaseze astfel încît să nu creeze obstacole sau pericol pietonilor. În caz de necesitate, ei sînt obligaţi să oprească.
95. 1) În zona rezidenţială este interzisă:
a) trecerea vehiculelor în tranzit;
b) circulația autocamioanelor (cu excepția celor de prestări servicii populației și instituțiilor aflate în această zonă sau celor care efectuează lucrări tehnologice; imediat după prestarea serviciilor sau efectuarea lucrărilor tehnologice, aceste vehicule trebuie să părăsească zona respectivă);
c) instruirea în conducere;
d) staţionarea vehiculelor în afara locurilor special amenajate sau amplasarea lor astfel încît să facă dificilă (sau chiar imposibilă) deplasarea pietonilor ori trecerea vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie;
e) staţionarea cu motorul pus în funcţiune.
2) În zona pietonală este interzisă intrarea vehiculelor (cu excepția celor care aparțin persoanelor ce locuiesc în zonă și nu au alte căi de acces, celor ce prestează servicii populației și instituțiilor aflate în zonă, iar masa maximă autorizată a lor nu depășește 3500 kg, precum și celor ce efectuează lucrări tehnologice, care, imediat după prestarea serviciilor și efectuarea lucrărilor, trebuie să părăsească zona).
96. La ieşirea din zona rezidenţială și cea pietonală conducătorii trebuie să cedeze trecerea altor participanţi la trafic.
97. Reglementările secţiunii în cauză îşi extind acţiunea şi asupra circulaţiei prin curţi, precum şi pe drumurile de comunicaţie dintre imobilele de locuit cu multe etaje.